2 ian. 2011

Dragostea

Asta chiar este un subiect pe care de multe ori ma cert cu mine însămi. Ideile se schimba iar eu ma maturizez și îmi schimb perspectiva asupra dragostei și vieții în general. Dar, revenind la subiectul al cărui nume este de fapt și titlul, presupun ca oricine a avut parte de sentimentul de dragoste. Eu nu ma refer la dragostea de părinte sau de prieteni. Acelea sunt ramuri ale dragostei. Eu ma refer la cea mai de sus ramura, cea care te face sa-ți pierzi mințile. Dragostea erotica.

Persoana pe care ți se pune pata devine totul în acel moment. Te gândești la el/ea și chiar de încerci sa uiți sau sa-ți ocupi timpul cu altceva, ei bine persoana este tot acolo, undeva într-un locșor construit special și firar sa fie, nu dispare orice ar fi. Bineînțeles, dragostea nu apare la vârsta frageda de 16 ani. Ma stresează când aud adolescenții folosind acest cuvânt care este defapt uriaș, atât pe plan sentimental cât și ca simplu cuvânt. Nu poți, tu elev, sa înțelegi eroticul asa cum îl înțelege un om matur care a trecut prin acest stadiu. Când îți place de o persoana anume, și cum am spus la începutul frazei, nu ți-l/ți-o poți scoate din minte, ei bine acest fenomen se numește mai pe limba americanilor, ca doar deja mai mult de jumătate dintre noi vorbim romano-engleza, ‘crush’. Atenție: crush nu e același lucru cu ‘crash’ de fiecare data, care înseamna a distruge sau tunet. Sa ai un ‘crush’ înseamna defapt sa ai un prieten la vârsta adolescentei, sa ai o pasiune pentru cineva. Te plimbi cu crush-ul tău, te săruți cu crush-ul tău, te lauzi cu crush-ul tău, dar asta depinde de fiecare dacă suntem atât de materialiști încât sa ne gândim la persoana cu, care ieșim ca la un obiect de decorare al cadrului în care te învârti. Si totuși tot ce am enumerat mai sus nu duce la dragoste. Te simți fericit, da; te simți îndrăgit, da; te simți al naibii de bine când poți spune ca da frate, am un/o prieten(a), este tare și e și bun(a) la pat. Dar eu jur pe orice ca ce simți atunci nu este neapărat dragoste. Cu toții am văzut Titanic. Ei bine acel film este exemplul romantismului și exemplul dragostei erotice adevărate. Când iubești faci orice pentru persoana de alături. Daca el/ea îți spune sa sari pe geam, tu sari dar sare și el/ea deoarece este dragoste și nu te lasă sa te duci singur(a). Dar dacă tu sari și el/ea iți face cu mana sau sta și se uita atunci scuza-ți-mi limbajul dar, ce mama naibii a fost în capul tău? Asta e dragostea, sentimentul acela ca-ți poți încrede chiar și viata și viitorul în mâinile persoanei ale cărei sentimente niciodată nu știi sigur ca-ți sunt împărtășite în același gramaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu