Tinerii si Cinematografia

Presupun ca majoritatea adolescenților din timpurile astea se uita la filme și comentează acțiunea sau/și actorii dar nimeni nu se uita mai adânc în subiectul pe care îl abordează. Aproape toate fetele se uita la actori și la cât de bine sau rău arata dar nu se uita la cum joaca, dacă respectivul/respectiva chiar intra în pielea personajului și exprima ceea ce simte sau gândește personajul, corect. Nu, pentru toți este important aspectul fizic și replicile, care de preferat sa fie ușor de înțeles. Filmele seci, de exemplu, au un subiect mai greu de abordat. Ceea ce este cu adevărat enervant este ca adolescenții nu mai au o atracție spre film, ca și creatori. De fiecare data când sunt întrebată ce vreau sa fac după liceu spun: "Vreau sa fiu regizor-scenarist." și toata lumea rade. De ce? Pentru ca este ceva mai rar întâlnit la noi. A fi regizor înseamna a face un film iar a fi scenarist înseamnă a fi povestitor. Concepi povestea și o transpui pe foaie iar de acolo se ocupa regizorul. Nu sunt mulți regizori renumiți iar de multe ori și cei buni pe care ii avem sunt ignorați. Tinerii care au talent la regie ajung sa facă reclame. Asta e inacceptabil din moment ce ai terminat facultatea de Regie și Film. Talentele nu mai sunt recunoscute și devine enervant. Toata lumea vrea sa fie în fata camerelor de filmat dar uita ca cel ce dirijează totul este de fapt cel din spatele camerei; 'păpușarul' este de fapt regizorul. Ar trebui acordata mai multa încredere în tineri și în proiectele lor în legătură cu partea cinematografica dar și teatrala; iar cel mai important, sa le fie respectata munca pentru ca ajutorul este deja ceva imposibil. Ar trebui dat frâu ideilor tineretului interesat de partea regizorala și nu numai.

Deja Vu

Luat ca în dicționar, déjà vu este defapt acțiunea deja făcută, imaginea deja văzută. Este acel sentiment ca ‘s-a mai întâmplat’. Aud multa lume câteodată spunând ca trăiesc un déjà vu. Este un fenomen ciudat și greu de deslușit. Treceam o data pe strada și pe lângă mine a trecut un câine ce alerga spre o banca din spatele parcului și, deodată, am simțit ca același câine a mai trecut acum mult timp, în aceeași direcție, ocolindu-ma. De asemenea, eram acasă și îmi făceam rezumatul la o carte anonima, groasa ca doar sunt la Uman și puteam sa jur ca am trăit asta și în urma cu câteva zile. Este acest fenomen o proba ca viata a devenit monotona? Facem aproape aceleași acțiuni în fiecare zi, întâlnim fetele de mult cunoscute, învățam ceva vechi, ne plictisim la fel cum o facem în fiecare zi. Este o problema pe care eu mi-o pun des. Oare sunt atât de plictisitoare încât am sentimentul ca ma repet?Ce crede-ți voi ca înseamnă defapt un déjà vu?Ne imaginam acțiuni pe care apoi le trăim crezând ca le-am mai trăit înainte și spunem ca este déjà vu?

Contractul Vietii

Un subiect controversat de presupun, doar eu,este acela de monotonie a vieții. Ne naștem, trăim și murim. Daca stai sa te gândești, viata nu este corecta din multe puncte de vedere. In timpul vieții ne scremem pur și simplu sa facem ceva, sa ne construim un viitor care oricum ne rezerva propriile surprize. De unde știm ca mâine nu vom muri? De unde știm ca viata n-o sa ia o întorsătura negativa? Nu știm. Totuși, am învățat sa nu subestimez niciodată ce va urma sa se întâmple, sa ma aștept la neprevazut. Nu-I vorba ca-mi las ‘sufletul în mâinile Domnului’ pentru ca, acum sa fim serioși, Dumnezeu este o entitate incerta. De ce as crede în cineva care spune, defapt nu spune El ci ‘mesagerii’ săi, ca omorul este un păcat în orice situație însa, atunci când El este cel ce-l săvârșește, totul este ok.

In alta ordine de idei, acest contract al vieții de care tot vreau sa încep sa vorbesc este defapt cercul vieții însăși și se bazează pe o regula foarte importanta: trebuie sa dai ceva în schimbul a ceea se-ți dorești. Niciodată nu o sa întâlnești pe cineva care are tot ce și-a dorit, este fericit, are o familie frumoasa și este sănătos. Niciodată nu se va întâmpla deoarece am trece deja la un alt nivel; la perfecțiune. Tot aceasta entitate suprema interzice atingerea perfecțiunii. Contractul vieții este semnat de când ne naștem, nu, defapt ne naștem cu el, este all inclusive dacă o luam pe glumite. Nu vreau sa ma smiorcăi cum ca nu-mi place viata, ca n-am ajuns la faza emoționala de depresie, încă. Vreau doar sa explic acest termen de contract făcut de la începuturi și pana trecem în neființă. Contractele folosite în ficțiuni precum cel cu diavolul din Faust sau cine știe ce alte idei au mai apărut subliniază unele trăsături ale vieții umane. Nu a-ți avut niciodată, măcar pentru o secunda, senzația ca va străduiți degeaba? Într-un final orice dobândim și creem pe timpul în care încă respiram și mergem vor dispărea. Si totuși, amprenta fiecăruia dintre noi este importanta. Am fost acolo, m-am născut, am trăit, am creat și în cele din urma am murit. Acesta este contractul vieții. A da pentru a ți se da iar aceasta regula este greu de îndeplinit pentru mulți dintre noi deoarece ne dam viata de acum pentru viata de apoi.

Scrisoare de plecare(poem)

Vise, vise am avut de mica

Si credeam în ele în fiecare clipa

Iar acum uite unde sunt, am o vârstă și știu

Știu mai multe, vrute și nevrute

Știu ca trebuie sa scriu o scrisoare de plecare

Pentru fiecare, exista o zi în care

Trebuie sa-ți iei rămas bun de la o viata, de la o casa

De la o iubire, de la mândrie și sa primești cu bratele deschise

Ce va veni sa fie

Mami, eu iți spun acum

Ca în curând voi pleca pe propriul meu drum

Si știu ca-mi va fi bine, tu ții la mine și asta e de-ajuns

Ai încredere, știu ce fac, o sa-l fac și pe dracu-n patru

Si ceva, ceva cu siguranță o s-ajung.

Știi mereu ca viata se va schimba

Vine o vreme în care totul depinde de logica ta

Nu poți spune nu, nu poți nega

Dorința aceea, de a fi cineva

Parvenitul Social(doar un exemplu)

Entitatea pe care o voi prezenta este un homosapiens cu un creier al unui om de peșteră ce se gândește la rezultate, nu la fapte realiste.

Creature în mediul ei natural:

Neavând destulă putere intelectuala, creatura, pe numele ei Emil Boc fura cu nerușinare. Acesta suge sângele poporului de resurse materiale, de parca timpul s-a dat înapoi cu câteva sute de ani. Acești bani sunt împărțiți intre Boc si haita din jurul sau, apoi o mare parte se duc la marele șef, Basescu. Creatura Boc, ca și partenerii săi, face orice pentru a se îmbogății, mai puțin sa muncească. Mi se pare și normal de fapt, Boc se întoarce mereu la șeful sau și-l pupa în partea dorsala.


Ar fi fost ușor dacă aceste ființe ar fi rămas la stadiul de oameni de peșteră pentru ca probabil ar fi putut fi înghețați și puși într-o expoziție("Oameni de rasa") sau mai bine, exilați pe insula Sf. Elena. Din pacate tara este condusa de niste inapti, niste nimicuri care vor sa transforme poporul roman intr-un popor fara valori morale. Oamenii mor de foame, se plang, se aduna si striga cat pot de tare de conditiile josnice in care traiesc. Boc le spune sa munceasca dar probabil a uitat hotararile pe care le-a luat si consecintele acestora, cum ar fi: mii de someri, de oameni fara casa si de copii care nu au conditiile necesare pentru o buna educatie.
Cum sa fi atât de bătut în cap sa nu-ți pese în ce stare ai adus o țară cu un trecut atât de bogat și care putea sa aibă un viitor strălucit.

Am ajuns deja sub limita nesimțirii, am trecut trei nivele mai jos. Cum sa se mândrească tineretul din ziua de azi cu țara lor când este condusa de șarlatani? Dar, bineînțeles, profitorii au viziunile lor în care noi nu aparem, evident, iar domnul Boc al cărui guvern a căzut de trei ori dar este încă în picioare își bate joc țară și de popor. Șeful sau nu-i mai prejos când spune ca statul nu-i are în grija pe toți romanii. E ciudat totuși, pentru ca exact acesta este rolul statului.

Dragostea

Asta chiar este un subiect pe care de multe ori ma cert cu mine însămi. Ideile se schimba iar eu ma maturizez și îmi schimb perspectiva asupra dragostei și vieții în general. Dar, revenind la subiectul al cărui nume este de fapt și titlul, presupun ca oricine a avut parte de sentimentul de dragoste. Eu nu ma refer la dragostea de părinte sau de prieteni. Acelea sunt ramuri ale dragostei. Eu ma refer la cea mai de sus ramura, cea care te face sa-ți pierzi mințile. Dragostea erotica.

Persoana pe care ți se pune pata devine totul în acel moment. Te gândești la el/ea și chiar de încerci sa uiți sau sa-ți ocupi timpul cu altceva, ei bine persoana este tot acolo, undeva într-un locșor construit special și firar sa fie, nu dispare orice ar fi. Bineînțeles, dragostea nu apare la vârsta frageda de 16 ani. Ma stresează când aud adolescenții folosind acest cuvânt care este defapt uriaș, atât pe plan sentimental cât și ca simplu cuvânt. Nu poți, tu elev, sa înțelegi eroticul asa cum îl înțelege un om matur care a trecut prin acest stadiu. Când îți place de o persoana anume, și cum am spus la începutul frazei, nu ți-l/ți-o poți scoate din minte, ei bine acest fenomen se numește mai pe limba americanilor, ca doar deja mai mult de jumătate dintre noi vorbim romano-engleza, ‘crush’. Atenție: crush nu e același lucru cu ‘crash’ de fiecare data, care înseamna a distruge sau tunet. Sa ai un ‘crush’ înseamna defapt sa ai un prieten la vârsta adolescentei, sa ai o pasiune pentru cineva. Te plimbi cu crush-ul tău, te săruți cu crush-ul tău, te lauzi cu crush-ul tău, dar asta depinde de fiecare dacă suntem atât de materialiști încât sa ne gândim la persoana cu, care ieșim ca la un obiect de decorare al cadrului în care te învârti. Si totuși tot ce am enumerat mai sus nu duce la dragoste. Te simți fericit, da; te simți îndrăgit, da; te simți al naibii de bine când poți spune ca da frate, am un/o prieten(a), este tare și e și bun(a) la pat. Dar eu jur pe orice ca ce simți atunci nu este neapărat dragoste. Cu toții am văzut Titanic. Ei bine acel film este exemplul romantismului și exemplul dragostei erotice adevărate. Când iubești faci orice pentru persoana de alături. Daca el/ea îți spune sa sari pe geam, tu sari dar sare și el/ea deoarece este dragoste și nu te lasă sa te duci singur(a). Dar dacă tu sari și el/ea iți face cu mana sau sta și se uita atunci scuza-ți-mi limbajul dar, ce mama naibii a fost în capul tău? Asta e dragostea, sentimentul acela ca-ți poți încrede chiar și viata și viitorul în mâinile persoanei ale cărei sentimente niciodată nu știi sigur ca-ți sunt împărtășite în același gramaj.