17 mar. 2011

Tinerii si Cinematografia

Presupun ca majoritatea adolescenților din timpurile astea se uita la filme și comentează acțiunea sau/și actorii dar nimeni nu se uita mai adânc în subiectul pe care îl abordează. Aproape toate fetele se uita la actori și la cât de bine sau rău arata dar nu se uita la cum joaca, dacă respectivul/respectiva chiar intra în pielea personajului și exprima ceea ce simte sau gândește personajul, corect. Nu, pentru toți este important aspectul fizic și replicile, care de preferat sa fie ușor de înțeles. Filmele seci, de exemplu, au un subiect mai greu de abordat. Ceea ce este cu adevărat enervant este ca adolescenții nu mai au o atracție spre film, ca și creatori. De fiecare data când sunt întrebată ce vreau sa fac după liceu spun: "Vreau sa fiu regizor-scenarist." și toata lumea rade. De ce? Pentru ca este ceva mai rar întâlnit la noi. A fi regizor înseamna a face un film iar a fi scenarist înseamnă a fi povestitor. Concepi povestea și o transpui pe foaie iar de acolo se ocupa regizorul. Nu sunt mulți regizori renumiți iar de multe ori și cei buni pe care ii avem sunt ignorați. Tinerii care au talent la regie ajung sa facă reclame. Asta e inacceptabil din moment ce ai terminat facultatea de Regie și Film. Talentele nu mai sunt recunoscute și devine enervant. Toata lumea vrea sa fie în fata camerelor de filmat dar uita ca cel ce dirijează totul este de fapt cel din spatele camerei; 'păpușarul' este de fapt regizorul. Ar trebui acordata mai multa încredere în tineri și în proiectele lor în legătură cu partea cinematografica dar și teatrala; iar cel mai important, sa le fie respectata munca pentru ca ajutorul este deja ceva imposibil. Ar trebui dat frâu ideilor tineretului interesat de partea regizorala și nu numai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu